Agurida Fantastica, Loredana & prietenii

Thursday, 07 Jul, 2011 @ 18:13

Ma gandesc de mult timp la concertul acesta si am ajuns la concluzia ca acum este cel mai potrivit sa il fac…si sa va povestesc de ce.
In primul rand este un concert pe care vreau sa il dedic celor 50000 de fani care imi sunt alaturi pe facebook. Ei imi scriu zilnic, cu ei schimb impresii, unii dintre ei imi trimit poze de la concerte sau inregistrari, altii ma cearta sau imi atrag atentia cand gresesc. Cu ajutorul lor am facut rost de filmari vechi pe care nu credeam sa le mai vad vreodata sau despre care nu stiam ca exista, ei ma ajuta sa imi imbunatatesc show-ul si datorita lor merg mai departe zi de zi.
In al doilea rand, simteam nevoie sa fac un show pentru cei care isi doresc sa ma vada dar nu le place sau nu pot sa vina in cluburi, pentru cei care nu au ajuns din diverse motive la un concert pentru ca fie era prea tarziu, fie era in alt oras, fie a doua zi munceau etc.
Insa acest concert are si 2 motivatii mai personale.Prima, se implinesc 25 de ani de la debutul meu pe scena de la Mamaia. Am trecut prin multe de atunci, m-am schimbat, m-am maturizat, mi-am cladit o familie, am construit o casa si cresc o fetita. Si daca tot am ajuns la Elena, ea este a doua motivatie.

Pe 14 iulie implineste 13 ani! A crescut, merge cu mine la inregistrari, la unele concerte, la cumparaturi,la filmari, interviuri si repetitii. Miercuri a plecat cu bunicul ei in vacanta la o prietena in afara tarii si in casa nu s-a discutat de concertul asta pana atunci. Se intoarce exact pe 13 iar seara, concertul va fi o surpriza pentru ea. E printre primele persoane care aude un cantec nou chiar inainte de a fi terminat. Fie ca o iau de la scoala, ca mergem la cumparaturi sau pur si simplu sa mancam undeva, ascultam in masina melodiile si ea e prima care-si da cu parerea. Nu m-a vazut interpretand live unele melodii mai vechi si mi-ar placea sa o faca, motiv pentru care am gandit acest concert sa treaca prin toate etapele carierei mele, incepand de la Mamaia, continuand cu perioada Buna seara iubite, apoi cu anii in care am fost interzisa de regim la tv etc. Invitatii sunt pe masura, dintre cei care mi-au fost aproape de-a lungul carierei, care m-au ajutat, care m-au influentat, cu care am colaborat. Vor fi alaturi de mine, printre altii, baietii de la Directia 5 cu care am impartit scena aproape 10 ani dupa revolutie, Caddy de la BUG Mafia, alaturi de care am scos poate primul si unul dintre cele mai tari clipuri ever si Smiley cu care am colaborat in mai multe randuri si care tocmai mi-a devenit coleg de juriu la Vocea Romaniei. Am invitat de la Chisinau pe surorile Osoianu, da! chiar 5 surori care canta! plus Fanfara din Codru! Si nu in ultimul rand va fi Banda Agurida, care mi-a fost alaturi in ultimii ani. Special pentru acest spectacol voi colabora prima oara cu casa Bordelle din Londra al carei designer este romanca Alexandra Popa si care a creat costume pentru Lady Gaga si Britney Spears.
Asa ca va astept pe toti cu mare drag, miercurea viitoare, intr-o locatie aparte, in aer liber, la Gradina de vara din parcul Herastrau, pentru un concert ‘biografic’, cum imi place mie sa il numesc.

Omul cu o mie de buzunare

Sunday, 06 Mar, 2011 @ 14:55

De cate ori nu mi am dorit sa pot sa mi car intr un bagaj toata viata. De cate lucruri ne inconjuram de care practic nu avem nevoie. E greu sa te hotarasti care sunt lucrurile esentiale. Pentru ca tot timpul un obiect se incarca si cu un bagaj emotional. Ca de pilda un cercel ramas fara pereche pe care ti e mila sa l arunci doar pentru ca l ai primit de la iubitul tau de ziua ta, sau o sapca decolorata amintire de la cea mai buna prietena, ori o bluza pe care ai purtat o la majorat acum demodata, sau o pereche de cizme scalciate pe care ti le ai cumparat la prima ta iesire in Occident.
Asa te trezesti cu mormane de lucruri inutile, care ajung sa te sufoce, dar de care nu te poti desparti..
Andy Warhol de pilda obisnuia sa nu arunce absolut nimic. De la celebrele cutii de conserve Campbell, la note scrise de mana, daruri, haine, mobila, orice ii intersecta viata colectiona. Tone intregi de obiecte personale tinute in cutii in depozite sunt acum desfacute si studiate .
Pe cel de care vreau sa va povestesc obisnuiam sa l vad in fata cooperativei din satul bunicii mele la orice ora din zi si din noapte. In acelasi loc intr o contemplare perpetua. La prima vedere parea un ciudat.

Insa cu timpul am devenit curioasa sa aflu cine era si de ce traia tot timpul in letargie. Imbracat mereu in aceeasi salopeta cu o mie de buzunare, pentru el orice zi era la fel. Fara surprize, fara emotii fara asteptari, fara dezamagiri..

Am auzit ca se pensionase de vreo doi ani, nu mai avea pe nimeni pe lume. Singura lui dorinta dupa o viata de munca era sa nu mai faca nimic. Da la propriu si bineinteles sa nu si mai doreasca nimic. Sa traiasca in nemiscare doar contempland.. Asta da lux:) Ca un copac, ca un zid.. Una cu natura..
Nu cred ca i a fost usor sa ajunga sa si traiasca visul… Si uite cum a devenit cel mai practic om pe care l am intalnit. In salopeta cu o mie de buzunare pe care si o facuse anume tinea tot ce avea nevoie pentru a trai.. In fiecare buzunar avea de la furculita si cutit, mancare, radio, carti, poze.. Era ca o casa ambulanta, ducea atata cat putea duce …strictul necesar! Nu mai trebuia sa se deplaseze sa ia sau sa dea ceva, totul era cu el.
Ca un nou Diogene, filozoful cinic din Atena antica, care era celebru prin faptul ca traia intr un butoi in piata si cersea pentru a trai.
Obisnuia sa mearga cu o lampa in mana ziua in amiaza mare in cautarea unui om onest. Propavaduia o viata lipsita de excese, fiind un exemplu viu ca intelepciunea si fericirea apartin celui care este independent de societate. Iar bunurile materiale pot deveni o povara mai grea decat saracia.
Spunea ca omul ar trebui sa studieze cainele care mananca orice, isi face nevoile in public si nu face caz unde doarme. Cainii traiesc in prezent, fara anxietate si fara pretentii de filozofie abstracta, stiind sa deosebeasca instinctiv inamicul de prieten.
In timp ce Diogene se relaxa in lumina soarelui intr o dimineata Alexandru cel Mare incantat ca l a intalnit, l a intrebat daca e vreo favoare pe care i ar putea o face. Diogene i ar fi spus ca ” Da. Da te la o parte din soarele meu.”
Alexandru ar fi spus dupa ca daca n-ar fi fost Alexandru ar fi dorit sa fie Diogene.
Ce am invatat de la inteleptul de la tara e ca intotdeauna ai nevoie de mult mai putin decat crezi pentru a trai fara griji.
Si cand acum cativa ani am ramas fara nici un bagaj chiar la inceputul unei vacante de doua saptamani( din cauza unei greve in aeroport) dupa o prima faza de panica am realizat ce bine e sa calatoresti doar cu un trening pe tine si cu o periuta de dinti in buzunar cumparata din aeroport.
Eu cu sufletul si soarele meu… :)

Searching for Sansei Island

Friday, 25 Feb, 2011 @ 1:20

Am avut o noapte de vis.. Visul s a petrecut langa ocean, chiar daca locatia lui s a schimbat pe parcurs.. Am coborat din autocare pe o insula spectaculoasa .. In zare se vedeau zgarie nori ancorati parca de tarm. Pe fatadele lor valuri uriase cat un tsunami se spargeau pana aproape de acoperisurile blocurilor, intr un spectacol infricosator de frumos..

Am devenit curioasa sa explorez taramul asta si parca de brat o aveam pana la un moment dat pa Angela G. M am trezit singura in fata unei intersectii de asfalt parca suprapus exact peste apele tumultoase, mirandu ma cum au putut sa se impotriveasca fortei
oceanului si sa l acopere cu strazi..pareau puse direct pe apa fara
vreun postament.

Am pasit cu o usoara teama pe asfalt si am intra
intr un labirint de strazi strajuite de o parte si de alta de blocuri uriase gri.. Toate erau insa pustii.. Ca niste fantome, ca dupa ceva teribil.. Ca un viitor in ruine.. O lume parasita …pe strada se inmulteau cu cat intram mai adanc in orasul fantoma,  mormane de cercevele, usi cazute care se descompuneau intr o aliniere imperfecta ca niste tone de bete uriase de marocco aruncate la intamplare.. Am incercat sa inteleg ce se intamplase cu minunile astea de blocuri cu zeci de etaje deasupra mea care continuau intr o coplesitoare destramare in fata, pana la orizont.. Parea un oras ars pana in temelii, cu urmele de fum si cenusa invaluindu l ca intr o ceata eterna..Era din ce in ce mai greu sa inaintez spre centrul lui.. Si un fel de panica m a cuprins subit… Am fugit inapoi..si am intrat intr o alta dimensiune,  la alt nivel, poate in viitor sau in trecut poate doar deasupra acelei lumi abandonate..

Eram tot langa o apa, parca tot pe o insula. Undeva in Iugoslavia parea.. Ma simteam oricum mai aproape de casa..Flo, prietena Angelei fuma tigara de la tigara, foarte calma intr o camera de hotel. Eu incercam sa gasesc motivul pentru care lasasem o punga de un leu plina cu bani cu o seara inainte pe scena, pe pupitrul de note… Ajunsesem la acel spectacol in ultimul moment.. Exact cand auzeam vocea prezentatorului spunand parca a mia oara si ultima: Loredana te asteptam pe scena, daca nu vii acum vom incepe fara tine… Chiar in secunda in care muzica incepuse pentru final am reusit sa ajung langa microfon cu rasuflarea taiata.. Angela ma astepta pentru duet.. Am cantat… In fata un zid de public caruia ii simteam respiratia si freamatul in semiintunericul din fata mea..

Inapoi In camera de hotel unde incercam in continuare sa aflu faza cu banii. Primesc un telefon de la receptie sa cobor ca am niste rude care ma cauta. Era un var venit cu o satra de tiganci cu fuste, jos in parcare.Tiganii nu au fost lasati sa intre,doar cel mai spalat, varu’meu:)). Am urcat la loc intr un lift,inghesuiti ca niste sardele. Senzatie de claustrofobie, varul si inca o femeie,  lipiti practic de mine, asa stramt era liftul.Am revenit jos si am inceput sa explorez orasul de langa mare, strazile se rasfirau frumoase dar cam pustii, ici colo cativa trecatori.. Blocuri asemanatoare ca in cealalta insula insa cu spatii mari intre.. Ferestrele pareau nelocuite.. In schimb dintr una crescuse o floare care se prelungea cat un tufis de mare, de a lungul ferestrelor in sus, ca un copac suspendat cu flori uriase roz, de  forma calelor. Am zarit un copacel la fel chiar langa mine, si m am oprit sa rup o floare din el.. Atunci au aparut niste romani care veneau de pe plaja si vorbeau intre ei ca au vazut destui romani pe acolo chiar daca nu se asteptau.. Am incercat sa ma furisez din raza lor dar m au vazut si m au urmarit pana cand m am pierdut pe niste alei mai stramte si printr un scurt pasaj am ajuns intr o strada pietonala .. Din cladirea din dreapta se auzeau acorduri de jazz sublime si voci vorbite pe deasupra.. Parea o repetitie ceva.. Am facut dreapta si am vazut un club de jazz, nu i mai retin numele iar prin usa intredeschisa se vedea dirijorul, un negru la vreo 50 si, inalt, tuns scurt, care le explica altor muzicieni cantarea.. Langa era o cantareata mulatra, la vreo 60, care parea celebra.  A inceput sa cante intr o rochie lunga de paiete, mulata si cu bretele, un cantec  gen imn I love Romania, I love Romania, apoi i love Germany .. Ca si cum in fiecare oras unde concerta schimba doar numele tarii.. M am uitat pe programul de pe usa sa vad cand e seara program, cu gandul sa vin neaparat mai tarziu. Afisul avea pe el numele dirijorului american ori Paul ori Smith.

Apoi am incercat sa aflu numele insulei.. Cineva a spus ceva parca in japoneza.. Am inteles Sansei Island.. Atunci  m am trezit brusc cu mesajul asta: searchin for Sansei Island..Si cu gandul sa recuperez memoriile visului.. In cautarea insulei pierdute.. In cautarea lui Sansei.

Sansei inseamna de fapt a treia generatie de japonezi nascuti in afara Japoniei.. In America, Hawaii, etc.. Vine de la numeralul san a treia si sen generatie.m cautat imagini cu insule japoneze. Singurele care erau parca rupte din visul meu, suprapuse perfect cu taramul visat, erau cele ale insulei Hashima( in traducere Border Island) sau Gunkanjima ori Battleship si care in ciuda dimensiunilor extrem de mici a fost locul cu cea mai mare densitate  din toate timpurile de locuitori pe m2 din lume.. 5250 de oameni pe 1km2, cu o latime de 160 si o lungime de 450 m, atata masoara insula, cu 1320 de locuitori pe 2,3 acri.. Insula a fost parasita in anii 70 cand minele de carbune care se aflau dedesupt in tunele subterane, au fost dezafectate..zacamintele fiind epuizate, proprietarii insulei au evacuat toata populatia.  Minuscula insula avea scoli, gimnaziu, piscine, hotel, spital,templu,cinema,restaurante, baruri..pana si un bordel:). In gradini suspendate pe acoperisuri cultivau legume si fructe.

Toate se afla acolo si acum dupa 40 de ani, impietrite, ca si cum oamenii au plecat in graba, alungati parca ca de un Cernobal sau razboi iminent,neavand timp sa si ia cu ei decat pe cei dragi.. Inclusiv aparatul de xray a ramas in spital..o lume de fantome care pluteste ca un vas de razboi in deriva doar la 18 mile distanta de Nagasaki. In timpul celui de al doilea razboi mondial insula a fost ocolita de bombardamente din cauza numarului prea mare de oameni. Ca o ironie a sortii din cel mai populat loc din lume a devenit cel mai pustiu..Inconjurat de ziduri uriase de care se sparg valurile oceanului.

Un loc interzis vizitatorilor dar nu si viselor…

THE TAXI DRIVER

Tuesday, 25 Jan, 2011 @ 17:01

Am descoperit taxi ul la inceputul adolescentei cand am inceput sa vin la Bucuresti pentru a mi urma visul de a canta si am compensat slava domnului aceasta descoperire relativ tarzie cu varf si indesat dupa!
In Onesti, unde am crescut, nu existau taxiuri. Nu erau necesare cand tot orasul era format din doua bulevarde mari si late, intersectate de cateva strazi.
Tin minte ca deja ma mutasem in Bucuresti, n aveam inca masina, nici carnet dar era un baiat cu taxiul care ma lua de acasa si ma ducea la orice ora din zi si din noapte.
Taximetristii din Bucuresti sunt diferiti de cei din America sau Asia de pilda. Sunt dezavantajati in mare parte si de masinile pe care le au in dotare cu difuzoarele lor cu tot care parca toate suna distorsionat. Au in comun poate miile de povesti pe care le au vazut de la volanul taxiului si pe care cum prind un client dispus sa asculte incep sa le depene in cloncanitul planetarelor duse de la Dacii prin gropile Bucurestiului. O data am dat de unul care auzindu ma ca aveam nevoie de un acordeonist pentru o cantare a oprit masina sa mi arate ca are acordeonul cu el in portbagaj!
Taximetristii din New York sunt o specie aparte si de cate ori urci intr un yellow cab e ca si cum deschizi o poarta spre o alta dimensiune, niciodata nu stii cine sau ce poveste te mai asteapta inauntru.
Poti da de un rus imbracat intr un trenci care asculta numai muzica clasica, sau de un shiit cu turban care ti vorbeste despre budism pe ritmuri de manele indiene si despre cum poti sa ti afli viitorul doar daca l intalnesti pe gurul lui venit din Punjab India. Am dat si de un englez pedant cu accent de Oxford care te facea sa te gandesti cum e posibil ca cineva atat de educat sa aiba un job atat de neasteptat. Am dat si de romani care fara sa vreau au ascultat conversatii nu prea ortodoxe. Atunci cand esti intr o tara straina parca esti mai slobod la gura decat acasa( cine stie romana in afara de mine si prietenii mei romani din New York?:))) De asta primul lucru pe care l fac cand ma sui intr un yellow cab e sa citesc numele de pe licenta agatata in spate pe geamul despartitor. Daca nu e vreun Gheorghe pe acolo pot scapa linistita cate o vorba mai decoltata.
Pe unul din cei mai pitoresti taxi driver de pana acum l am intalnit cand a oprit taxiul chiar in fata hotelului unde stateam.
Din taxi, o data cu o doamna intre doua varste, razand in hohote, bronzata maxim, cu o mini mini jupe pe ea a iesit si un nor gros de fum intepator care ne a izbit direct in fata.
Am urcat impreuna cu o prietena si ne am aruncat ametite deja pe bancheta din spate. Taxi driver ul era un tip sarit de saizeci si, cu un par lung, carunt si ondulat dat pe spate, gen anii 50 creasta de cocos, cu niste ochi albastri turcoaz mari si patrunzatori. Avea in dreapta volanului un baston. Cum a intrat si a cerut scuze pentru fum dar suferea de scleroza in placi si de 25 de ani se trata fumand marijuana. I am spus ca nu mergem prea departe doar la cateva blocuri mai sus. Dar in cele 15 minute cat a durat calatoria ne a zis povestea vietii lui!
Dupa ce ne a descris efectele benefice ale ierbii magice asupra bolii lui ca fiind singurul medicament pe care l ia pentru asta si dupa ce a incercat sa ne cupleze fara succes pe una din noi cu fiul sau aratandu ne o poza de a lui, ne a spus ca asta era ultima lui zi de lucru dupa 45 de ani ca sofer de taxi in New York! Prin oglinda retrovizoare i am surprins o lacrima in coltul ochilor chiar daca spunea ca abia asteapta pensia ca sa calatoreasca si sa si termine cartea la care scria de ceva timp intitulata The Memories of a cabbie in New York City. Pe bancheta din spate a taxiului sau urcasera de la Katherine Hebpurn la Angelina Jolie cand era la inceputuri ( careia i ar fi spus ca va ajunge un star), de la regizori la politicieni, ca intr un VIP lounge pe roti. Ne a intrebat cum ma cheama si i am raspuns in gluma cum nu stie deja? sunt Loredana din Romania!
Cand am ajuns la adresa de langa Central Park, am aflat de la el ca pe scara de langa a locuit ani de zile Woody Allen, fapt confirmat ulterior de doamna pe care am vizitat o.
Am coborat din taxi cu regretul ca acea cursa nu a fost mai lunga.Dupa o viata petrecuta pe strazi zi si noapte, eram ultimii lui clienti, ultimul capitol dintr o carte pe care mi ar placea sa o gasesc intr o zi. Inainte sa intram in scara blocului, m am intors sa l mai privesc o data si am vazut ca spre deosebire de alti taximetristi care ar fi zbughit o imediat pentru a vana o alta cursa, a ramas sa ne petreaca cu privirea pana s a deschis usa de la intrare.

O cursa care ar fi vrut sa nu se termine …..inca!

DE LA O CIUNGA LA ALTA

Friday, 21 Jan, 2011 @ 14:11

Democratia i-a adus pe Gucci si Armani pe Calea Victoriei cu ultimele colectii, pe Bush cu curcubeu cu tot in fata Casei Poporului, pe MJ si Madonna , ultimele modele de Rolls si Ferrari, insa nu ne-a adus o guma de mestecat ca lumea! Un lucru nu mi e clar.. Inteleg ca guma de mestecat este astazi monopolizata de corporatii mondiale care investesc miliarde de dolari ca sa descopere guma perfecta, si ca noi modele de guma ar trebui sa apara in fiecare an, insa am impresia ca niciodata nu ajung la noi.
Ciunga, asa cum i se spune popular,dupa atatia ani de libertate parca tot nu i ca aia straina.
O fi poate o tara a copilariei mele, o prejudecata alimentata de anii intregi de mestecat guma chinezeasca cu gust de radiere parfumate pe care cum o puneam in gura se facea ca piatra de tare? Apropo, guma chinezeasca a fost declarata mai nou antiecologiga si cancerigena!!!! Era de nemestecat si totusi o cumparam de nevoie:)
Ma trezesc si acum oriunde as fi plecata in Italia, America sau in Asia ca imi cumpar o mica provizie de guma pentru acasa. Am crezut ca doar eu si cei din generatiile de post decretzei aveam obsesia asta asta cu ciunga dar si fetita mea prefera tot guma straina celei comercializate local.
Si acum am prieteni pe care daca-i intreb ce sa le aduc cand plec pe undeva imi raspund: niste ciunga te rog! Si daca mai e si din America atunci treaba e sigura! Acolo guma vine direct din paradisul dulciurilor si e produsa de Pixar.
Trebuie sa recunosc ca in copilarie am avut un mare atuu in fata altor copii din simplul motiv ca aveam intotdeauna marfa de contrabanda in casa, aurul elastic in dulap: CIUNGA! Tata a lucrat in Libia la un moment dat si saracutul muncea pe guma de mestecat pana la urma se pare. Caci trebuia sa trimita saci de guma periodic pentru a alimenta pe cei doi copilasi ai sai, care la randul lor alimentau toata scara blocului de 10 etaje plus cateva scari vecine!!! Ni se dusese buhu’ mie si lui frate meu ca dimineata inainte sa pleci la scoala poti veni la fratii Groza la etajul 3, nu de alta dar mai erau niste frati tot Groza la etajul 7 in blocul de vizavi( aia n aveau guma aveau mere ionatane puse in lada pe balcon peste iarna si ni le aruncau direct in balcon uneori si in geamuri cand vroiam cate unul:))
Deci cum spuneam puteai veni la fratii Groza pentru o burta de guma pe stomacul gol si eventual si o partida de ping pong pe masa lacuita din sufragerie!
Tin minte cum tata se intorsese deja din Libia si ultima punga cu guma topitoare si bubble gum era tinuta sub cheie de ai mei ca closca cu puii de aur!
Era practic ultima zvacnire de ciunga dupa delirul de un an de zile de petreceri desantate mestecate in guma!
Si totusi pentru a mentine standardul la care ne obisnuisem si ii obisnuisem pe vecini am spart inchizatoarea cu o foarfeca si am devorat toata punga de un leu ajutati de inca vreo zece copii. In momentul cand Roxana Socoli era la un pas de over dose ciungal, iar Adita de la 4 isi facuse un bolovan cat o nuca de cocos in gura pe care l mesteca cu pofta intre falcile deschise la maxim, am auzit cheia in iala la intrare miscandu se in gol. De fapt casa era deschisa ca intotdeauna de ani de zile intre 8( dupa ce plecau ai mei la servici) si 12 la pranz ( cand incepeam orele).
Nu putea fi mama, care ne mai facea vizite inopinante in timpul recreatiei mari, fiind invatatoare la scoala de peste drum. Era trecut demult de 10 cand ar fi fost pauza mare.
Nu putea fi decat tata!! Cand l am vazut itindu se in usa de la sufragerie am crezut ca ma sufoc cu balonul urias care tocmai ce mi iesea din gura. As fi vrut sa i zic ca ceea ce vede nu e real, ca nu e toata scara blocului la mine, ca usa de la dulap nu e abuzata si data in laturi, ca nu sunt inca in pijamale cu un sfert de ora inainte sa inceapa orele si tot asa.. As fi vrut sa ma fac mica mica ca Alice in Wonderland si sa ma furisez afara oriunde numai acolo nu.. Dar nu am putut nici macar sa mi misc buzele pentru ca balonul urias de ciunga spart imi acoperea fata si mi lipise buzele la propriu!
Am ramas muti, impietriti de frica..in linistea de mormant singurul zgomot care se mai putea distinge era mestecatul unei gume. Era Aditza care din cauza inertiei prea mari a masei de guma uriase din gura nu se mai putea opri din mestecat:)
In urmatorul moment am auzit usa deschizandu se si toti fugind ca potarnichile.
Am ramas doar eu cu Cristi pentru judecata de apoi. Bafta nostra a fost ca am fost salvati de clopotel! In cateva minute trebuia sa fim in banca la scoala asa ca am obtinut o amanare nesperata a pedepsei!
Eeei dupa aceasta perioada de aur in viata incintei noastre de pe 11 Iunie a venit si criza ciungala.. Ani de zile de intins o guma de la unii la altii, da chiar asa, cand prindeam una straina ca doar aia se putea imparti, tin minte ca ajungeam in situatia umilitoare sa cersesc guma din gura altcuiva de pofta. De multe ori cei pe care ii omenisem atata vreme cu tone de guma acum se fofilau.. Spuneau ca au prea putina ramasa in gura si ei ce mai mesteca.. zilele cand Bebe de la scara 4 mai primea guma de la rudele lui din Iugoslavia sau tata mai aducea guma in forma de tigari de la Timisoara din talcioc erau sarbatoare! Atunci imi chiverniseam bine pachetul primit si mestecam o lama cate doua, trei zile pana se dezintegra in gura, se facea muci! O mestecam toata ziua la scoala iar seara inainte de culcare o piteam sub speteaza recamierului sa nu o gaseasca frate meu sau sa mi o arunce mama. Stiti in ce hal putea ajunge o ciunga dupa atatea mestecari si
lipituri? Infectie!! Devenea gri inchis uneori chiar cu fire de par prin ea( imposibil de scos un fir de par din guma, prietenii stiu:))
Si totusi nu pot spune ca am avut o copilarie grea chiar daca dupa standardele de azi asa ar parea. Din contra m am distrat copios!
Azi cand unii altii ma intreaba ce parere am despre criza financiara, le raspund ca de cand ma stiu traiesc intr o eterna criza doar ca adjectivul se schimba din cand in cand! Suntem copiii crizei ciungii daca nu ai revolutiei! Si poate ca criza poate fi si un sinonim al revolutiei, de ce nu!
Si ca poate am trecut prin crize mai nashpa decat astea financiare! Financiar suna atat de snob pana la urma..si ca de multe ori n avem nevoie decat de o ciunga buna cu long lasting flavour ca sa mai uitam de necazuri:)
Bine ca nu stam in Singapore unde guma e interzisa prin lege!!!

Powered by NEGRU Media