Daruri de Mos Nicolae

Monday, 06 Dec, 2010 @ 23:04

Acum ca noaptea de Mos Nicolae a trecut, mi-a venit in minte o intamplare din copilarie, prima pe care mi-o amintesc vreodata legata de acest Mos de care stiam ca-i mai sarac decat Mos Gerila (de pe atunci).

Stateam inca pe str 11Iunie din Onesti, asta inseamna ca eram la generala inca. Iar tata era plecat la munca in Libia, deci mai precis eram printr-a treia. Locuiam intr-un  apartament  de 2 camere tip vagon. Dormeam cu mama in pat si tin minte ca a fost prima noapte cand nu am inchis un ochi.

Mi-am pregatit ghetele de cu seara chiar vreo doua perechi iar fratele meu la fel. Si am inceput asteptarea chiar vroiam sa-l prind pe mos Nicolae asupra faptului. Stateam cu urechea ciulita ba la fereastra, ba la usa iar orice vajait de vant ma facea sa sar din pat, sa ma reped la ghetute si sa le scotocesc. La un moment dat fratele meu a adormit lasandu-ma singura la panda.

Asteptarea s-a transformat in scurt timp in obsesie si chiar disperare. Nu puteam concepe ca Mosul sa ma uite taman pe mine. Framantandu-mi mintea sa gasesc o explicatie ba chiar o scuza ca noaptea trecea iar mosul nu mai venea am realizat ca se crapase de ziua.. Si o data cu ea anunta sfarsitul noptii.. Singura noapte care imi putea aduce darul mult asteptat.

Imi amintesc ca a fost cea mai trista dimineata de Mos din viata mea.. La orice ma gandisem numai la ideea ca mosul nu exista nu.. m-am dus la scoala, iar seara primim telefon de la tata din Tripoli. Primul lucru pe care i l am spus plangand a fost ca Mosul nu venise la noi.. Atunci tata mi-a spus sa o dau pe mama la telefon si am putut auzi cum o certa ca de ce nu ne a pus ceva in ghete.

Mama a incercat sa-i explice voalat ca nu prea a avut cum pentru ca am stat treaza toata noaptea. Atunci am realizat ca Mosul acela nu va mai veni niciodata, si ca nerabdarea mea m-a facut sa aflu ca nu  exista.. Mi-au trebuit zeci de ani sa incep sa cred din nou in minuni!

Powered by NEGRU Media